Starea Denisei Manelista este oscilantă, dar familia şi apropiaţii nu şi-au pierdut speranţa că se va face bine. Cântăreaţa a primit miercuri vizita colegei şi prietenei sale Minodora, care i-a propus câteva lucruri pentru a-i îmbunătăţi situaţia!
Minodora a fost miercuri de dimineaţă la spitalul unde este internată Denisa, unde a văzut o îmbunătăţire a sănătăţii acesteia. Mai întâi, Minodora a luat legătura cu binefăcătorul Denisei, Viorel Cazacu, care i-a comunicat când este momentul să intre la ea în salon.
Mai întâi i-a zis să aştepte, pentru că dormea, după care a revenit cu un telefon: ”Hai vino că s-a trezit”. Minodora a stat o bună bucată de vreme lângă Denisa şi apoi a ieşit în curtea spitalului, povestindu-i unui apropiat ce a făcut la Denisa.
”S-a bucurat că m-a văzut, parcă e mai bine, zâmbea. Ţi-am zis, hai fată să te fardez, să te machiez, să o luăm pe muzică să facem caşcaval. I-am spus că o ajut şi dacă are nevoie de bani, mă ocup eu de tot, organizăm un concert cu toată lumea, un spectacol şi facem paranghelie, vorbesc eu cu toată lumea. Dacă are nevoie de aer curat, să vină la mine la curte, i-am zis stai cât vrei”.
Florin Peşte, unchiul Denisei, a spus că artista acceptă ajutorul oferit de Anamaria Prodan de a o duce în Cuba
Florin Peşte, unchiul Denisei, ne-a mărturisit că artista se simte bine astăzi, miercuri, şi că acceptă propunerea impresarei de a merge în Cuba, numai că mai are nevoie să stea câteva zile pentru a-i administra tratament, să poată rezista zborului.
”Denisa se simte extraordinar astăzi. A aflat de oferta Anamariei Prodan, au vorbit cu doctorii şi au zis că este ok, doar că mai are nevoie de câteva zile de îngrijiri pentru a rezista zborului. Dacă e nevoie, vin eu în Bucureşti, merg cu ea în Cuba, mă ocup de tot”, a declarat Florin Peşte pentru CANCAN.ro, site-ul nr 1 din România.